Doamna Denissa Gabriela Burlada ne-a vorbit despre experienta sa de profesor voluntar, iar acum ne ajuta sa descoperim impreuna de ce este nevoie de voluntariat in educatie in Romania. Si mai ales, de ce este important sa ne implicam in numar cat mai mare in acest domeniu.

Despre nevoia de voluntariat in educatie m-as bucura sa vorbim

mai mult. Eu vad lucrurile prin prisma unui om care iubeste copiii. Insa am putea sa privim atent si din perspectiva pragmatica. Pentru ca, pragmatic vorbind, sunt calcule clare care arata cate miliarde ar castiga tara noastra daca ar avea toti copiii educati. Si care arata si cat pierde tara noastra avand grija mai tarziu de atatea persoane fara educatie, care ar putea deveni delicventi sau trai in conditii gen ghetou. De aceea consider ca acest subiect merita din plin o mare atentie si chiar o dezbatere publica. O dezbatere publica sistematica, serioasa si continua. La care sa participe experti din domeniul educatiei, din domeniul social, autoritati locale, organizatii nonguvernamentale, parinti, copii, profesori.

Cred ca ne trebuie o dezbatere publica si pentru ca asa s-ar sensibiliza cu adevarat mai multi factori. De cate ori vorbesc despre aceste lucruri in privat, ma izbesc de pareri diferite cum ar fi: bine, dar cine i-a pus pe acesti oameni sa faca atat de multi copii, sau ca e treaba parintilor, sau ca parintii lor nu au auzit de mijloace de contraceptie, ca fac prea multi copii, sau ca la noi in tara se fura foarta mult si nu ajung banii si pentru educatie si sanatate, ca banii de transport si de carti ai copiilor se gasesc in vilele politicienilor etc. Toti oamenii care discuta despre aceste nevoi au argumente, explicatii, pareri, adica gasesc ei ceva sa spuna. Ceva cu care explica, de parca de explicatie mai avem nevoie. Putini actioneaza. Dintre cunostintele mele, prea putini. Fiecare, insa, stie bine motivul, adica de ce se intampla asta. Cand invatamantul primeste un pic mai mult de jumatate din cat scrie ca ar trebui sa primeasca din PIB este matematic logic ca jumatate platesti, jumatate primesti, o parte sunt educati, restul sunt analfabeti total sau functional.

Dar ce facem? Mi-as dori dezbateri publice cu intrebarea ce facem? Noi toti, persoane oarecare sau chiar firme private si organizatii de voluntariat, nonguvernamentale… toata societatea, noi toti. In tara noastra (nu in tara „ asta”) sunt copii multi de tot care nu au acces la educatie, unii deloc, altii au ceva, dar foarte putin. Nu suntem in pozitia de a condamna parintii, ci de a ajuta copiii.Copiii nu au nicio vina ca parintii lor saraci nu au auzit de planning familial, ei se nasc in saracie, se nasc. Daca nu i-am nascut noi direct, ci altii, tot copii ai poporului nostru se cheama ca sunt. Sunt ai nostri toti, ei sunt poporul nostru de maine, altii nu avem.

De aceea imi doresc cu acest articol sa incerc doua lucruri:

  • unul ar fi sa invit la o dezbatere publica a problemei lipsei de scolarizare, de educatie a multor copii si tineri din tara noastra
  • al doilea sa ajut ca din ce in ce mai multa lume sa constientizeze nevoia de voluntariat.

Cand vorbesc despre voluntariat ma gandesc la toate felurile de voluntariat in educatie, pentru ca nevoia este atat de mare si urgenta atat de mare, incat orice ajutor e bine venit. De la cel personal, pana la cel organizational. Orice om care stie carte la el in sat sau la el in bloc la oras, poate ajuta un copil din jurul lui... Sunt copii pentru care transportul la oras la scoala ar fi cam 200 de lei pe luna, enorm pentru parintii lor. Altii nu au ghete sau geci pentru a merge la scoala. In fiecare casa este o nevoie. Fiecare sau multi dintre noi putem ajuta in mod constant cu ce vedem noi ca este nevoie in apropierea noastra. Apoi vorbim de organizatii care exista sau care ar trebui formate pentru a organiza un ajutor dat acestor copii, altele pentru a crea proiecte educationale. Intr-o dezbatere publica am putea discuta si discuta si iar discuta pana ar iesi ceva din asta, poate chiar o politica anumita.

Educatia a ajuns un lux in tara noastra pentru copiii nostri, ai poporului nostru. Insa eu consider ca, desi am fost saraciti, nimeni nu ne poate aduce la stadiul de analfabeti, daca noi actionam. Suntem atat de multi ingineri, profesori, economisti, doctori incat ne putem educa toti copiii, numai sa vrem, fara sa conteze ca nu i-am nascut noi.

Am lasat la urma cateva cifre gasite in cele cateva articole de pe internet despre acest subiect (articol din decembrie 2015articol din anul 2013), cifrele sunt cu adevarat ingrijoratoare :

  • Legea Educatiei prevede ca bugetul anual pentru invatamant ar trebui sa fie de 6% din PIB.
  • Pentru 2016, acesta este de 3,6% din PIB.
  • Conform datelor INS, peste 360 de mii de copii mai mici de 7 ani nu sunt inscrisi in nicio forma de invatamant.
  • In prezent, pierderile datorate deficitului de educatie reprezinta circa 10% din PIB, mai mult decat bugetele combinate ale Educatiei, Sanatatii și Apararii.
  • Datele fundatiei Salvati Copiii arata ca, daca Educatia ar primi 6% din PIB, caștigul pentru Romania va fi, in 2025, de 12-17 mld. euro.
  • Sase la suta din populatie nu stie carte, adica 150.000 de romani trebuie sa-si puna amprenta, pentru ca nu pot sa semneze.
  • 41% dintre elevii romani au acasa mai putin de zece carti si cam acelasi procent dintre adolescentii de 15 ani citesc cu dificultate.
  • Aproape 100.000 de copii de scoala nu ajung nici o zi in clasa intr-un an, iar daca se aduna cei care nu merg la gradinita la liceu sau la scoala profesionala numarul este de ordinul sutelor de mii.
  • “Romania este tara cu cei mai multi analfabeti din Europa.“


Autor:
Denissa Gabriela Bularda
Profesoara de engleza si germana, experienta in lingvistica aplicata in IT, mama a doua fiice in varsta de 22, respectiv 17 ani.

 
*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/wwworks/4195916777/

 

Back to top